Vă prezentăm modul în care se desfăşoară interacţiunea noastră cu clienţii
O scurtă prezentare
Firma noastră organizează nunţi şi evenimente în cămine culturale şi săli de nunţi din mediul rural şi oraşe.
Mâncarea se prepară chiar la locul evenimentului, în ziua respectivă. Clientul trebuie doar să aibă închiriată
sala, de restul ne ocupăm noi. Aducem ornamentul, echipe de bucătari, materia primă, ospătari, prăjituri,
torturi, artificii, etc. Pe scurt, aducem tot ce este necesar organizării evenimentului.
Primul pas este să ne contactaţi
Primul pas este să ne contactaţi telefonic la unul din numerele de telefon pe care le găsiţi în secţiunea
CONTACT a acestui site. De asemenea, ne puteţi lăsa un mesaj pe pagina noastră de facebook
Agenţia de Nunţi Avramii sau ne puteţi trimite un email la adresa: agentiadenuntiavramii@yahoo.com
Al doilea pas este să ne întâlnim
Vom stabili o întâlnire, în care vă vom prezenta în detaliu serviciile pe care le oferim,
vom semna un contract de prestare servicii şi se va achita un avans modic. Avansul îl folosim în
general pentru acoperirea preţului invitaţiilor de nuntă şi pentru rezervarea datei evenimentului.
În cazul în care viitorii miri nu se află în ţară, vom stabili o altă metodă de a semna contractul.
Alegerea invitaţiilor de nuntă
După semnarea contractului, următoarea etapă este alegerea invitaţiilor de nuntă, în cazul în care aţi ales
unul dintre meniurile 2 sau 3. Modelele de invitaţii se pot vedea pe acest site, la secţiunea GALERIE FOTO –
INVITAŢII DE NUNTĂ. Fiecare model are un cod, pe care va trebui să ni-l comunicaţi în momentul în care
v-aţi ales invitaţia preferată; de asemenea, va trebui să ne spuneţi şi numărul de bucăţi dorite.
Stabilirea detaliilor nunţii
Stabilirea detaliilor nunţii (numărul de porţii, conţinutul meniului, ornamentul sălii, modelul de tort, etc.)
se va face în cadrul unei întâlniri sau telefonic, în preajma datei evenimentului, cu 7-14 zile înainte.
Tot atunci se vor stabili şi alte aspecte, care nu sunt cuprinse în meniu, dar care pot fi oferite contra cost
(fum greu, maşină frigorifică dacă este cazul, veselă, etc.)
Organizarea nunţii
În săptămâna nunţii, ne vom prezenta cu o echipă de stilişti, pentru a pregăti sala cu ornamentul stabilit iniţial.
De asemenea, vom aduce eventual şi o parte din marfa neperisabilă. Apoi, în ziua evenimentului, vom veni
dis-de-dimineaţă împreună cu echipa de bucătari şi ospătari şi ne vom începe activitatea.
Mâncarea se prepară chiar în ziua respectivă.
Plata serviciilor prestate
Plata integrală a serviciilor prestate de către noi, se face în dimineaţa următoare de după eveniment
(după ce mirii primesc „darul” sau „cinstea”). Acest lucru vă scuteşte şi de stresul de a plăti în avans
sume mari de bani. Oferim astfel un mare avantaj tinerilor miri ce vor să-şi întemeieze o familie.
Aşadar, vouă vă rămâne doar să stabiliţi data nunţii! De restul ne vom ocupa noi!
Dacă v-am convins, contactaţi-ne!
Vă vom oferi toate detaliile de care aveţi nevoie în legătură cu serviciile pe care le oferim.